PSD Satu Mare, campanie electorală în birourile Consiliului Județean

Pentru a-și atinge obiectivul, Mircea Govor sfidează din nou legea

Că nesimțirea și aroganța sunt la ele acasă în PSD Satu Mare este deja de notorietate. De aceea nu ne miră sfidarea recentă la adresa legii și a bunului simț din partea președintelui PSD Satu Mare, Mircea Govor.

Acesta, într-un clip electoral în care implică un alt ales PSD, primarul orașului Tășnad, își face campanie electorală tocmai în clădirea Consiliului Județean. Având în vedere faptul că în legislația românească (https://votcorect.ro/locale-2020/reguli/se-pot-implica-functionarii-publici-in-campania-electorala/) , aleșii locali, inclusiv vicepreședinții, președinții de consilii județene și primarii, sunt asimilați funcționarilor publici, conform Legii nr. 393/2004 privind statutul aleșilor locali, aceștia îndeplinesc o funcție de autoritate publică și au anumite obligații și responsabilități. Responsabilități care privesc inclusiv campania electorală și care prevăd faptul că aleșii locali trebuie să își exercite funcțiile fără a favoriza vreun partid politic sau candidat. Și că este important să asigure transparența în utilizarea resurselor publice și să nu folosească aceste resurse în scopuri electorale.

Ori, filmând respectivul clip electoral în timpul programului de lucru în interiorul clădirii Consiliului Județean, cei doi se folosesc de resursele statului pentru a face campanie electorală.

Suntem convinși că acesta este doar vârful icebergului, având în vedere faptul că președintele PSD Satu Mare este văzut constant în teritoriu în timpul programului său de lucru. O să spuneți că și-o fi luat liber, lucru puțin probabil din moment ce ocupă funcția de doar câteva săptămâni. Sau pune în practică celebrul proverb românesc: “orice lucru bine făcut începe cu o pauză…”?

Distribuie articolul
Trimite pe WhatsApp
Trimite pe Telegram
videoreportaje
mica publicitate
reporterdeardeal.ro